Prima aniversare a bebelușului reprezintă un moment important pentru toată familia. Cu siguranță îți dorești să organizezi o întâlnire cu cei apropiați, pentru a sărbători trecerea primului an din viața copilului tău. Fie că vrei o petrecere de mici dimensiuni, fie că te tentează un party în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să pui la punct toate detaliile care au legătură cu organizarea. De asemenea, există o serie de tradiții și obiceiuri pe care le poți pune în practică dacă dorești. Așadar, dacă ești în căutarea unor idei creative și îndrăznețe, dar și în căutarea unor informații utile, citește în continuare acest articol!
Cuprins
Obiceiuri și tradiții pentru aniversarea unui bebe de 1 an
Cum să organizezi o petrecere pentru un bebe de 1 an – Criterii și sfaturi utile
Idei originale pentru o aniversare de 1 an – Amintiri de neuitat împreună cu bebe!
1. Obiceiuri și tradiții pentru aniversarea unui bebe de 1 an
Tăierea moțului este o tradiție străveche, care presupune tăierea unei șuvițe de păr, la bebelușii de sex masculin. Acest obicei a fost transmis din generație în generație și se spune ca tăierea părului are rolul de a elimina frica și de a-i da curaj celui mic. Bebelușul trebuie să fie îmbrăcat în haine noi, cumpărate de către nași. Părul îi va fi legat cu o fundă, iar șuvița va fi tăiată de către nași.
În varianta tradițională, șuvița tăiată se lipește pe un bănuț de argint, cu ajutorul unei picături de ceară din lumânarea de botez. De asemenea, șuvița se mai poate așeza într-un șervet curat sau într-o cutiuță și poate fi păstrată ca amintire și oferită copilului atunci când va crește mare. În anumite zone geografice, se obișnuia ca șuvița să fie îngropată a doua zi într-un lan de grâu, iar în alte părți se păstra până la împlinirea vârstei de 7 ani, iar apoi era îngropată la rădăcina unui copac. Însă, nu mai sunt multe familii care să păstreze această tradiție populară.
La fete, se practică obiceiul de a se rupe turta, iar nașa este cea care are această responsabilitate. Ea trebuie să facă semnul crucii cu turta, deasupra capului copilului, iar apoi o va rupe în patru părți. Există și zone în care ruperea turtei este urmată de tăierea moțului, chiar dacă, în general, acesta din urmă este un obicei specific băieților – totul depinde, în cele din urmă, de alegerea părinților. În plus, se spune că cele 4 părți în care se rupe turta trebuie mâncate până la finalul petrecerii de către invitații prezenți la eveniment.
Tăvița cu obiecte este un alt element tradițional, care nu lipsește din programul petrecerii. În acest moment, se spune că bebelușul își va alege destinul în viață sau cariera pe care o va avea. Părinții pot așeza tot felul de obiecte în tăviță, însă cele mai populare sunt: pix, bani, cheia de la mașină, microfon, bijuterii, o carte, instrumente muzicale etc. Se spune că primele 3 obiecte alese sunt importante pentru viitorul copilului, deoarece arată ce pasiuni va avea acesta în viață.
Nu există o regulă în ceea ce privește genul de obiecte pe care le poți pune pe tăvița bebelușului. Însă, în tradiția populară, există câteva simboluri și semnificații de care se ține cont. De exemplu, cartea semnifică un viitor plin de cunoaștere, pixul simbolizează dragostea pentru scris, inelul sau verigheta sugerează norocul în dragoste, peria sau oglinda denotă frumusețe, bijuteriile sunt un simbol pentru bogăție, iar banii sunt un semn al unui viitor plin de belșug și împlinire. Mai există și obiecte specifice, legate de anumite profesii, pe care le poți așeza pe tăviță: stetoscop, șurubelniță, ustensile de bucătărie, acuarele etc. Cel mai important este să nu aglomerezi tava – în general, în funcție de dimensiunea tăvii, se pun aproximativ 8-10 obiecte. De altfel, obiectele trebuie să aibă spațiu între ele și să nu fie nici prea mici, nici prea mari.
<h2> 2. Cum să organizezi o petrecere pentru un bebe de 1 an – Criterii și sfaturi utile </h2>
Primul an împreună cu bebelușul va rămâne, pentru totdeauna, un an esențial, pe care îl vei ține minte în detaliu. De aceea, dacă cel mic împlinește în curând un an, poți face o aniversare cu adevărat deosebită. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a demara activitățile de organizare:
Numărul de invitați
Este recomandat să pornești totul cu stabilirea numărului de invitați, deoarece, în funcție de acest aspect, vei putea selecta și următoarele servicii și produse de care vei avea nevoie. Poate că îți dorești o petrecere restrânsă, la care să participe doar membrii familiei și cei mai apropiați prieteni – așadar, dacă vrei să inviți 10-15 persoane, lucrurile vor fi mult mai ușor de gestionat din toate punctele de vedere. Dacă spațiul îți permite, poți organiza mica petrecere chiar la tine acasă – astfel, totul îți va fi mult mai la îndemână și nu va fi nevoie de alte rezervări sau colaborări.
Însă, în cazul în care îți dorești o petrecere mai mare, iar casa ta nu este destul de încăpătoare, cu siguranță vei avea nevoie de o locație corespunzătoare, care să se plieze pe nevoile tale. Prin urmare, gândește-te pe cine vrei să inviți și cere confirmări pentru a te putea organiza din timp cu toate cele necesare.
Locația
Dacă ai ales să organizezi o petrecere într-o locație inedită, trebuie să iei în calcul mai multe amănunte. În primul rând, trebuie să vezi dacă locația dorită de tine este disponibilă în ziua în care vrei să planifici evenimentul. Bineînțeles, ai diverse variante disponibile pe care le poți cerceta în cazul în care vei avea nevoie de alternative. Însă, pentru a face rezervare este bine să pornești de la acest pas important.
Pentru a selecta locația potrivită, aceasta trebuie să-ți satisfacă toate cerințele legate de aspect, localizare sau servicii oferite. Poate că îți dorești un loc în aer liber, precum o curte sau o grădină – aceasta este o opțiune foarte populară, mai ales pentru cei care aniversează primul an din viața bebelușului pe timp de vară. Totuși, dacă temperaturile de afară nu-ți permit organizarea petrecerii într-un astfel de cadru exterior, te poți orienta către un restaurant drăguț sau o locație interioară care să fie pe gustul tău.
Decorul
Decorul este un detaliu pe care nu trebuie să-l ignori – acesta ajută la crearea atmosferei de poveste și de petrecere, devenind, în același timp, cadrul perfect pentru o serie de fotografii extraordinare. Poți alege chiar și o tematică specială sau te poți orienta către variante clasice, cu decorațiuni specifice. Fie că vrei să optezi pentru o culoare standard (albastru sau roz), fie că vrei să-ți îndrepți atenția către nuanțe deosebite (auriu, argintiu etc.), cu siguranță vei găsi elementele potrivite.
Dacă locația îți oferă și servicii de acest gen, poți colabora cu cei de acolo pentru a găsi modalitatea perfectă de a decora spațiul respectiv. Însă, dacă vei face totul pe cont propriu, vei vedea că nu este un proces dificil de realizat, mai ales dacă ai deja în minte cum ai vrea să arate rezultatul final. Poți cumpăra baloane, ghirlande colorate, flori și orice alte obiecte pe care le consideri potrivite pentru un astfel de decor.
Meniul
Mâncarea pe care o vei servi la petrecere poate fi de diferite tipuri. În cazul în care vei organiza petrecerea acasă, poți pregăti câteva gustări ușoare, care vor fi, în mod cert, apreciate de toată lumea. De asemenea, poți apela la servicii de catering, care să-ți aducă mâncarea acasă – o opțiune perfectă, mai ales dacă nu beneficiezi de timpul necesar pentru a prepara gustările. În situația în care te-ai orientat către o anumită locație de tip restaurant, unde se servește mâncare, meniul este asigurat!
Indiferent de varianta selectată, un lucru este cert: nu trebuie să optezi pentru ceva complicat de realizat sau care necesită o muncă prea mare. Invitații tăi vor fi mulțumiți cu deciziile pe care le iei și cu meniul care le va fi oferit – cel mai important este să sărbătoriți împreună, în această zi, primul an al bebelușului din familie!
3. Idei originale pentru o aniversare de 1 an – Amintiri de neuitat împreună cu bebe!
Dacă vrei să creezi amintiri de neuitat la petrecerea de 1 an a bebelușului tău, poți pune în practică o serie de idei creative și îndrăznețe! Ești în căutarea inspirației și vrei să iei în calcul mai multe variante? Iată câteva dintre cele mai năstrușnice și mai originale lucruri pe care le poți face pentru bebe și pentru mult așteptata primă aniversare a copilului:
Tricouri personalizate
Tricourile personalizate sunt o alegere excelentă, mai ales dacă vrei să organizezi și o ședință foto distractivă, împreună cu bebe. Astfel, poți crea ținute pentru toată familia, care să înfrumusețeze întregul eveniment. Apelează la profesioniștii specializați în personalizarea tricourilor și achiziționează tricouri pentru familie care să se potrivească în acest context. Poți alege modele inedite cu desene speciale sau cu mesaje aparte – cu siguranță vei găsi o multitudine de opțiuni, iar fotografiile se vor transforma în amintiri unice, de neuitat! În plus, tricourile pot fi păstrate de către membrii familiei!
Cadou pentru bebeluș
Chiar dacă cel mic nu este suficient de mare încât să conștientizeze primirea unui cadou, poți să-i oferi un dar deosebit, care să reprezinte o amintire specială pe care o va aprecia peste ani. De exemplu, poți scrie un text care să descrie acest prim an, din punctul tău de vedere, sau poți opta pentru un album foto în care să pui cele mai frumoase fotografii. De asemenea, sunt și alte idei originale pe care le poți pune în aplicare. Dacă locuiești la curte, poți planta, în mod simbolic, un copac, care va crește în același timp cu copilul tău. Unii părinți optează pentru efectuarea unui mulaj – acesta preia forma mâinii sau a piciorului celui mic și poate fi pus într-o ramă specială. O altă idee bună este să creezi o cutie cu amintiri, în care să introduci tot felul de obiecte și lucruri care au fost importante în acest an – nu trebuie să fie elemente voluminoase, ci doar mici amintiri care au o mare însemnătate pentru familie.
Cabină foto
O cabină foto poate fi alegerea excelentă dacă îți dorești să adaugi un plus de distracție întregii petreceri. În mod cert ai remarcat deja că toată lumea este foarte entuziasmată atunci când există un astfel de element la o nuntă, la un botez sau la o aniversare. O poți închiria de la cei care oferă astfel de servicii și o poți amplasa în locația aleasă. Cu siguranță, toți invitații se vor distra pe cinste făcând poze originale, pe care le vor putea lua, apoi, acasă. Astfel, cu ajutorul acestei cabine foto poți scoate toate pozele în dublu exemplar, oferindu-le și invitaților tăi o poză ca amintire și păstrând, în același timp, un set pentru propriul tău album foto.
În concluzie, sunt mai multe idei pe care le poți pune în practică pentru această petrecere special organizată pentru bebe. Aniversarea de 1 an este un moment important, care trebuie marcat cum se cuvine, alături de cei dragi. Indiferent de modul în care alegi să pui la cale party-ul, este esențial să ții cont de un singur lucru: totul trebuie să fie făcut exact așa cum își doresc părinții. Prin urmare, chiar dacă există sfaturi și îndrumări pe care le poți lua în considerare, cel mai bine este să ai în vedere lucrurile care îți aduc bucurie.
Așadar, dacă ai idei creative sau dorințe pline de imaginație, nu ezita să le pui în aplicare! Cu siguranță invitații tăi se vor simți foarte bine și vor aprecia efortul, fie că vei dori să ai parte de o petrecere restrânsă, fie că vei dori să organizezi un eveniment în toată regula. Sărbătorirea primului an din viața bebelușului tău trebuie făcută exact așa cum ți-ai imaginat! Nu te teme să dai dovadă de originalitate și creativitate, planificând o aniversare cu adevărat specială!
Sursă foto: pixabay.com